Iată configuraţia primei file, din cele patru:
Iată şi transcrierea, cu minime intervenţii, păstrând exprimarea iniţială:
„Monografia şcoalei din comuna Treznea
1.) În comună există şcoala românească de prin anul 1856. La început a funcţionat ca şcoală confesională ortodoxă până la anul 1912, 2.) când se înfiinţează postul al II-lea la şcoala primară de stat din localitate. (E de notat că deja în anul 1904 s-a înfiinţat şcoală primară de stat, cu un post, cu limba de propunere maghiară). Din anul 1912 până în anul 1918 şcoală românească n-a funcţionat în comună. În anul 1919 s-a predat întreg edificiu de către primar şi s-a instalat şcoala primară de stat cu limba de propunere română cu II. posturi.-
3.) Până a fost şcoală confesională ortodoxă, a susţinut-o biserica ortodoxă, iar de când e preluată la stat e susţinătorul comuna. –
4.) După spusele bătrânului Romitan Leonte de 84 ani, el îş aduce aminte de toţi învăţătorii comunei de când a umblat el la şcoală, ştiind ceti şi scrie şi cântă şi în biserică.
a.) Blaj Dumitru care a fost şi cantor, anul nu se ştie
Pintca N. din Racâş, cu preparandie din Sibiu
Morar Ioan din Păuşa, cu preparandie din Sibiu
Labou Ananie, cantor fără pregătire pedagogică 1872-1877
Roşca Pavel, din Sân Petru, teolog absolut, anul 1877-1879-
Gogu Vasile, din Jac, teolog absolut anul 1880 –
Curea Gavril din Păuşa, teolog absolut anul 1880-
Filip N. Din Ciacatiş, prep. abs. din Zălau. 1881-
Gogu Ilie, Gălpâia, prep. abs. din Sibiu din anul 1881 până în anul 1898, când s-a pensionat şi astăzi este cantor la biserică, e de 85 ani. –
Iovian Mureşian, preot e învăţător în anul 1899.–
l.) Constantin Moldovan, absolvent de 8 cl. gim. 1900
m.) Augustin Romitan, prep. sbsolvent Sibiu 1901.-
n.) Alexandru Gogu, înv.cu diplomă 1912-1910.
o.) Ioan Ungurăşan, înv. dipl. din anul 1911-1912.-
Cum am spus şi mai sus, din anul 1912-1918, nu mai există şcoală românească decât cea de stat cu limba de propunere maghiară (având şi grădina de copii mici tot cu limba de propunere maghiară, cu o învăţătoare şi o bonă).
p.) În anul 1919, preia şcoala Alexandru Coşuţiu, înv. diplomat, la preparandia din Gherla, cu 4 cursuri şi ocupă postul prim şi agendele de director.- La postul al II-lea e numită Eugenia Vlaicu, cu cursul dela Sălişte, din anul 1919-1926, când abzice din învăţ. Alexandru Coşuţiu, rămâne până în ziua de azi.-
r.) Ioan Câmpean, înv. dipl. dela prep. din Blaj, funcţionează din anul 1920-1926, când se transferează la şcoala din Vaşcapauă, ocupând şi postul de preot.- În anul 1920, se înfiinţează postul al III-lea şi de atunci funcţionează şcoala tot cu trei posturi.-
s.) Ioan Maxim, nou abs. la şc. normală Zălau anul şcolar 1926-27
ş.) Ana Mureşeanu abs. la şc. normală Şimleu p. II. Anul şcolar 1926-1928.-
t. ) Valeria Bîrle abs. la şc. norm. Gherla poz.III anul şcolar 1927-28
u.) Ioan Labou, abs. la şc. norm. Zălau post III anul şcolar 1928-1932.-
v.) Ana Pecea, absd. la şc. norm. Şimleu. Post.II în an. şcolar 1928-1929.-
z.) Aurelia Gogu, abs. şc. norm. Şimleu post. II an. şcolar 1929- până azi.-
x.) Lazar Cosma abs. şc. norm. din Bucureşti III anul şc. 1932.-
5.) La predarea lecţiilor se foloseau de aşa numitele poveşti, înv. zicea lecţia sau povestea, şcolarii o recitau în cor, până când şi socoteala o făceau cu toţii în cor- Virgaşul şi la această şcoală a fost întrebuinţat. Îl punea pe şcolarul ce nu-şi învăţa lecţia pe bancă şi îl bătea pe spate cu virgaşul, mai era pedeapsa cu punerea în genunci pe grăunţe.-
6.) În şcoală pe când se preda încă cu litere cirilice, era ca obiect de învăţământ, „Catechismul, Ochtoicul”, mai învăţau puţină istorie,- după ce s-a început a se preda cu litere latine şi obiectele s-au schimbat.-
7.) Învăţătorii de la şcoala confesională ortodoxă, a dezvoltat o activitate extraşcolară oarecare a făcut coruri şi teatre. Învăţătorul Ilie Gogu pentru predarea limbii române cu un succes foarte bun, a primit premiu o scroafă cu purcei de la fiertatul Pop Gheorghe de Băseşti.- Gazete a cetit „Foaia Poporului” din Sibiu. Azi cetesc „Lumina satelor”, „Foaia Noastră” şi „Lumea şi ţara”.
8.) Dintre bătrânii care au frecventat regulat şcoala toţi ştiu ceti şi scrie (o parte numai cu cirilice) iar din generaţiunea mai tânără aproape toţi..- De la 15 ani în sus ştiu scrie şi ceti 296 inşi, analfabeţi 15 ani în sus sunt 394 inşi.-
9.) În vechime avia ca plată 100 zloţi bani şi 40 mierţă de mălai, numai târziu n-a dat bucate s-a întregit plata 600 cor. În anul 1907 s-a întregit la 1000 cor. Dar primea şcoala ceva ajutor dela „Metropolia din Sibiu”.
10.) După spusele locuitorilor şi a înv. veteran Ilie Gogu, s-a învăţat tot cu litere cirilice până prin anul 1886, când se învăţau şi cirilice şi cu latine.prin anul 1890, apoi s-a început şcolarizarea numai cu litere latine.- La început a avut manuale de A. Baron de Şaguna, mai târziu de Şpour şi alţi autori, dar mai ales primeau dela Metropolia din Sibiu cărţi gratis fiind şcoală săracă şi fiindcă era în comună şi şcoală de stat maghiară mai târziu.- Manuale vechi n-am găsit prin comună şi nici acte în archiva parochială.
11.) Dintre generaţia bătrână a ştudiat 2 indivizi şcoli înalte unul e fiertatul Dr. Vasile Sălăgean, advocat în Săini.- Celălalt a fost Aurel Pop. abs. de 8 cl.gim. şi de academia agricolă din Cluj azi e proprietar în comuna Meţeuţi. jud. Sălaj, unde cultivă câteva sute de jughere de pământ propriu. Primul e fiu de ţăran al doilea e fiu de pretor.- Din generaţiunea mai tineră dela 1919, încoace sunt mulţi la învăţătură, la drept, la cursul de notar, la şcoala normală, contabilitate, teologie şi arte.
12.) Dela începutul şcoalei confesionale ortodoxă, a fostei şcoale de lângă biserică, până la anul 1872, când s-a făcut biserică nouă, atunci s-a stricat şi edificiul şcolar şi s-a cumpărat grădina dela Ciato şi acolo s-a făcut şcoală, fireşte o sală, o tindă şi o odae pentru înv. toate într-un stil ţărănesc.- În anul 1900 cumpără biserica de case parochiale căşile lui Ciato Carol proprietar, atunci grajdul cel mare de vite îl transformă în sală de învăţământ, iar magazia de bucate în locuinţă pentru învăţător. Ungurii îi batjocoreau pe Români, că până acuma au fost boi şi cai în şcoala lor, iar acum a intrat măgari.- În anul 1910 s-a făcut şcoala actuală care constă din 4 clase de învăţământ, 2 locuinţe pentru director şi un învăţător şi o cancelarie.- (2 sale şi o locuinţă a fostei grădini de copii, care azi nu funcţionează).-
13,) Şcoala se află în actuala clădire (ca şcoală maghiară din 1910-1918) Ca şcoală de stat română din anul 1919.-
14.) Postul I şi II s-au înfiinţat în anul 1919, (La şcoala de stat s-a înfiinţat postul al II în anul 1910, pe când era cu limba de propunere maghiară).- Postulal III s-a înfiinţat în anul 1920, la şcoala de stat română. – Azi funcţionează tot 3 posturi.-
15.) Fiind în comună, şcoala primară de stat maghiară, n-a primit şcoala românească nici un ajutor.-
16.) Se zice că s-a condus şi mai înainte registre dar n-am aflat nici o urmă.- Din anul 1919, sunt toate registrele în regulă precum şi archiva.-
17.) Archivă veche la şcoală nu există, nu putem copia nici un act vechiu.-
18.) Fotografii a clădirilor şcolare nu avem, totodată nici fotografiile învăţătorilor veterani nu le avem.-
Treznea, luna Februarie 1933. Alexandru Coşuţiu
Dir. Înv.”
Aceste pagini, care poartă, de asemenea, numele lui Alexandru Coşuţiu, comparate cu textul din 1928, în afara unor nume de învăţători şi anumite aspecte ce reflectă nemijlocit istoricul şcolii, care nu puteau fi altele, reflectă diferenţe semnificative, ce nu scapă unei aprofundate lecturi, conducând la ideea că, de fapt, este o abordare nouă, datorată unei alte persoane, unui alt autor. Acel altcineva, desigur, a cunoscut, cum era firesc, prima abordare, însă deţine zone de informare diferite şi, parţial le şi indică: Leonte (Augustin?) Romitan şi Ilie Gogu, intelectuali cu vechi state de funcţiune în Treznea.
În aceasta a doua micromonografie, de departe, concepţia, sistemul de gândire şi punerea în pagină a materialului, comportă atribute cu rezonanţe noi, o tentă sintetică, mai la obiect şi o expunere concentrată. Ca atare, sunt eliminate desfăşurările epice, incursiunile referitoare la mediu, stilul apare sobru, lapidar. Sunt chiar şi alte nume de dascăli la început, ce probează alte surse de documentare, apoi, informaţii pertinente despre literele folosite, cirilice şi latine, discipline predate, se oferă titluri de cărţi aflate în uz, se fac referiri la ziarele citite de săteni. Apelarea la numere în ordonarea materialului şi la litere în cronologia dascălilor sunt apanajul unei minţi ce probează un alt diapazon intelectual, altfel spus, o altă educaţie, o altă generaţie. Pe temeiul unor astfel de raţionamente, căutând răspuns la alternativa implicării unui alt autor, am ajuns la concluzia că acesta nu este altul decât noul învăţător, Lazăr Cosma, venit din Gârcei, care din vara anului 1932, prin căsătorie cu Aurelia Gog, fiica lui Ilie Gogu, se stabileşte definitiv în Treznea, unde director la şcoală era Alexandru Coşuţiu. Cunoscând recomandarea recentă a inspectoratului şcolar de a se elabora schiţe monografice ale instituţiei în care activa, poate chiar la îndemnul directorului, Lazăr Cosma a trecut la documentare, în vederea redactării. Probabil, primul pe care l-a abordat a fost directorul şcoalei, de la care a valorificat o serie de informaţii, dar nu l-a copiat, preferând o altă jalonare
Apar, la o lectură atentă, contradicţii între cele două texte, greu de înţeles, în cazul unui singur autor. Altfel spus, se demonstrează cu prisosinţă că autorii sunt diferiţi. În primul text, se fac referiri la preotul George, care la 1733 era şi învăţător, se presupune, confesional. În al doilea text, se plasează, categoric, începutul procesului de predare în limba română la 1856.
Ne aflăm, desigur, încă în zodia supoziţiilor. Sunt şi numeroase întrebări ce se pot formula: Dacă tânărul învăţător în 1933, este autorul acestui manuscris, de ce l-a atribuit lui Alexandru Coşuţiu ? Un răspuns lămuritor cu greu poate fi găsit. Probabil, din stimă profundă pentru autoritatea directorului şcolii, din condescendenţă, mai ales că, superiorul său putea fi foarte bolnav, dacă se are în vedere că, la 21 martie 1933 a încetat din viaţă. Ca atare, după câteva săptămâni de la depunerea la revizorat a celor patru file de manuscris. Cele afirmate până acum rămân, totuşi, simple ipoteze. În consecinţă, este necesară o probă irefutabilă menită să confere deplină credibilitate celor afirmate în privinţa autorului de facto şi aceasta nu este decât expertiza grafologică…
O prezentăm în cele ce urmează. Aşadar, deţinem manuscrisul versiunii textului de la Arhivele Naţionale filiala din Zalău, ce poartă în final numele lui Alexandru Coşuţiu, dar pe care îl atribuim lui Lazăr Cosma. Acest manuscris îl confruntăm cu două file, două documente semnate de Lazăr Cosma, păstrate la Arhivele Naţionale din Bucureşti. Primul, din 1936, „Proces Verbal” al „Căminului Cultural „Mihail Eminescu” din Treznea” (F.C.R. Cămine 3286/1936), al doilea, tot un „Proces Verbal”, dar din 1939, privind „Consfătuirea generală” a aceluiaşi „Cămin Cultural” (M.E.N. 30/1339).
Prezentăm facsimiliate aceste două file, pentru a servi la confruntarea grafologică:
Comparându-se caligrafia manuscriselor indicate, rezultă sub aspect grafologic acelaşi scris, deci, identitatea aceleiaşi persoane, care este Lazăr Cosma. Recomandăm analizarea, pentru a simplifica operaţiunea grafologică, a literelor P, M, D, dar nu numai.
Odiseea investigaţiilor înregistrează prin această descoperire şi, implicit, atribuire, numai o etapă. În consecinţă, vor fi continuate căutările până la aflarea textului ţinut în mâini în copilărie: micromonografia şcoalei din Treznea, în versiune tipărită.
Octavian Lazăr Cosma
(articol publicat în revista “Caiete Silvane”)
